Campanie de respingere a avortului și de restabilire a adevărului:
,,Nu există avort sigur!,
iar România are nevoie vitală de toți copiii săi!”
Apel către conducătorii și membrii formațiunilor politice (ne)parlamentare
Doamnelor și Domnilor,
Onorați politicieni,
Ca lideri ai societății,
Ca oameni responsabilizați de Națiunea Română cu protejarea trecutului, prezentului și viitorului acestei țări,
Vă solicităm, cu deferență, să sprijiniți respingerea cu
fermitate a inițiativei legislative PL-x nr. 394/2023 a unor deputați
(membri ai partidului ,,de buzunar” R.E.P.E.R., lider fiind Dacian
Cioloș), prin care se cere sprijin pentru decontarea avortului în
sistemul de stat. De remarcat şi poziţia societăţii civile privind
efectele negative ale facilitării avortului, exprimată încă din 2022 şi
disponibilă public (a se vedea https://bit.ly/451QiTU).
Declarăm că este ipocrizie și cinism susținerea că această măsură vine în sprijinul femeilor din România.
Avortul
creează traume și tragedii pe termen lung (îndeosebi pentru mamă),
ucide pruncii și pune sub semnul întrebării dezvoltarea demografică a
României.
România modernă a fost creată prin jertfa și sacrificiul
Națiunii române, a Bisericii, a partidelor politice. România
contemporană va merge înainte prin jertfa și sacrificiul acelorași
entități.
Facem apel către TOȚI politicienii responsabili să nu
predea țara unor ideologi sosiți de curând în România, care privesc
această jertfă și acest sacrificiu național ca pe coduri de bare și ca
pe prețuri de produs.
Țăranul român care a decis că acolo unde stau
nouă copii la o masă poate să stea și al zecelea este cel care a
concentrat bunul-simț și înțelepciunea a mii de ani de istorie
glorioasă.
Politicienii de azi au datoria morală să nu se lepede de
acest bun-simț și de această înțelepciune, care este esența
continuității noastre într-o țară care are nevoie de toți copiii săi.
Potrivit
statisticilor oficiale, din 1958 au fost înregistrate peste 22 milioane
de avorturi, adică o întreagă Românie a fost ucisă până în prezent (a
se vedea https://bit.ly/3wVsPXU).
În acest context, publicația MAGAZIN CRITIC, alături de toate publicațiile/organizațiile-partenere,
anunță lansarea unei campanii de conștientizare asupra nocivității
cererii membrilor R.E.P.E.R. pentru ,,liberalizarea” avortului în
sistemul public.
Reamintim Excelenței Sale, prim-ministrul Marcel
Ciolacu, dar și celorlalți lideri marcanți, de sprijinul promis
Bisericii și de faptul că rolul administrațiilor Statului, asumat prin
Constituție și prin angajamente publice, este întărirea familiei și nu
decimarea ei, prin facilitarea avortului.
În sprijinul Apelului nostru amintim că:
– Viața începe la concepție, nu după naştere.
– Fătul este om cu drepturi depline, în primul rând la viață și la protecție.
–
Nu există statuat un drept la avort. Un principiu de bază al
Dreptului afirmă că legea nu poate recunoaște simultan drepturi
antagonice. Așadar, atâta timp cât legea recunoaște un drept la viață nu
poate confirma și un drept la avort.
– Sloganul des folosit
de entitățile ideologizate pro-avort este ,,Corpul meu, alegerea mea!”
El nu se susține câtă vreme este vorba de două sintagme ,,unite în
diversitate”: ,,corpul copilului” și ,,alegerea mamei”. Ori corpul mamei
nu are 2 inimi sau 2 ADN-uri diferite! Deci vorbim de 2 fiinţe
distincte, mama şi copilul din pântece.
– Problema demografică a României este reală și se va amplifica prin încurajarea avortului.
–
Medicul are dreptul legal la ,,obiecția de conștiință” și nicio
lege nu îl poate obliga să efectueze un avort sau să recomande alt medic
pentru aceasta.
– Sentimentele comunității creștine
majoritare din România care respinge avortul nu pot fi ignorate. Nu
acceptăm să plătim pentru uciderea pruncilor!
– Diferența de
tarif între sistemul privat și cel de stat pentru efectuarea avortului
nu este un bun și suficient motiv pentru investirea de bani publici de
către stat, cu atât mai mult cu cât au fost descrise neajunsurile
avortului.
– Pentru sănătatea mamei (trupească, dar mai ales
sufletească) nu există ,,avort sigur”, așa cum fals susțin promotorii
acestei legi. Sarcina nu este o boală, avortul nu tratează nimic, doar
ucide pruncul și rănește mama pe viață, în plan emoțional, fizic,
spiritual etc.
Într-un asemenea context, credem că se impune evitarea
facilitării uciderii de prunci. Am cerut Ministerului Sănătății
statistici pe ultimii 5 ani privind decesele/complicațiile post-avort.
(Am primit pe 31 mai răspuns de la Minister. Avem informaţii uluitoare,
vom reveni cu articol separat privind datele obţinute.)
Sindromul post-avort a fost ignorat total de inițiatorii/susținătorii proiectului, altfel nu propuneau așa ceva.
Într-un asemenea context, publicația MAGAZIN CRITIC și toate publicațiile/organizațiile implicate în Campanie solicită solidaritate și sprijin din partea clasei politice în respingerea inițiativei membrilor R.E.P.E.R.
Declarăm
că este o inițiativă care nu este specifică valorilor poporului român,
una care nu protejează nici femeia, nici familia și nici națiunea,
ucigând omul unic şi irepetabil din pântece.
Să nu uităm cuvintele poetului Ioan Alexandru, citând pe profetul Ieremia: „Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt.”
România are nevoie de toți copiii săi!
Vă mulțumim!
Tg-Jiu, 1 iunie 2024, de Ziua Internaţională a Copiilor (născuţi şi nenăscuţi)
Semnează:
1. MagazinCritic.ro
2. ȘTIRI CIUDATE – BLOGUL JURNALISTULUI TRAIAN HORIA
3. ZIUA CULTURAL
4. UNIUNEA JURNALIȘTILOR INDEPENDENȚI DIN ROMÂNIA (U.J.I.R.)
5. Euro Education Federation
6. Naţional-info
7. Cutezător
8. Europa ortodoxă
9. Gorjul-online
10. Glasul.info
11. Asociaţia Paradigme educaţionale
12. Asociaţia Down Art Therapy, Tg-Jiu
13. Coaliţia pentru Cultură
14. Mişcarea Culturală Legiunea I Dacica
15. Asociația Provita filiala Gorj
16. avocat Petre Costea, PhD
17. Alianța Familiilor din România
18. Alianța Renașterea Națională
19. Asociația Basarabii
20. Acțiunea Conservatorilor Români (A.C.O.R.)
21. Iubim toți oamenii
22. Alianța Părinților Filiala Hunedoara
23. Asociația Darul Vieții, prin Gerda Chișărău
24. Revista ,,Pot și vreau să fiu ca ei!” – revistă de promovare a Sfinților Români ca modele pentru tinerii de azi, prin Maria Ceauș
25. Asociația Minunea Vieții
26. Asociația Neamunit, prin președinte Aureliu Surulescu
27. A.S.C.O.R. TÂRGU-JIU, prin președinte Andreea Nistor
28. profesor Mihai Floarea, publicist, redactor, ,,Revista de lingvistică și cultură românească”
29. Ismail Sorin Zolfi
30. Flaviu Meseşan
31. Fundația Pro Filiis Pitești
32. Verginia Ciuche
33. Niculescu Elena
34. Casa lui Ștefana (în proces de înființare), prin Cornelia Rus
35. Asociația Samariteanul Petroșan, prin Coicheci Daniela
36. Eva Bistreanu
37. Asociația Oficiul Creștin pentru Drepturi și Libertăți, prin președinte Lavric Timotei
38. Asociația BUCOVINA PROFUNDĂ, prin Mircea Pușcașu, președinte
39. Asociația EUROPA VECHE, prin Nadia Pușcașu
40. Asociația Pro Consumatori, prin Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, Președinte
41. Asociația Simplu, prin vicepreședinte Leonard Vancu
42. Asociația pentru Libertatea Românilor (A.P.L.R.)
43. Redacția RostOnline.
Lista este în curs de actualizare pe magazincritic.ro și rămâne deschisă spre semnare celor interesați.