Într-o zămislire de vară în seară
întorsu-m-am în umbrele tale,
acolo unde adia parfum de nostalgie
sau poate dor în adâncuri cu petale.
Presărate alei cu flori de trandafiri,
ce în brațele tale erau izvor,
obrajii ce se luminau în scânteie…
se aprind şoapte dând fior.
O apă neliniştită inunda epidermul,
trădare a tumultului din adânc,
pe chip radia bucuria,
un soare…
şi gândul se clătina prea tăcut.
Mă cheamă aleia unde-s rămase amintirile,
paşii tăi sfioşi, uneori nedumeriți,
speranțele şi visele uitate,
când doar cu tinerețea eram logodiți.
Eugenia Bucur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu