„Catedrala smereniei”

Cât de curat şi cât de singur

odihneşte începutul în alb
mă înverzeşte primăvara
peretelui din răsărit
pare să-i fie cald
O uşă din tâțâni încremenite
calea către El îmi arată
ridic privirea cerului
şi-n mine e iar El
mai trist ca niciodată

Vitralii în ferestre n-a avut nicicând
doar flori de rouă din ochii de femei
ferestrele stau în genunchi
iar crucea sfântă
este ruptă azi în două.

EUGENIA BUCUR